Informatii generale
Histoplasma capsulatum este un fung dimorf, ce poate fi identificat prin prezenta hifelor, care poarta atat spori mari cat si mici (microconidii). In pofida numelui sau, fungul nu prezinta capsula.
Infectia cu H. capsulatum se intalneste in multe regiuni ale lumii, dar este mai frecventa in SUA, de-a lungul raurilor Ohio, Mississippi si St. Lawrence. Endemicitatea este determinata de existenta conditiilor naturale propice dezvoltarii fungilor, care prefera, in general, solul umed, mai ales cand acesta este fertilizat cu guano (excrementele anumitor pasari si lilieci). Dupa ce au crescut in sol, fungii sporuleaza si produc conidii, care in cursul anumitor activitati care genereaza aerosoli pot fi inhalate in plamani.
Evolutia infectiei cu Histoplasma depinde foarte mult de cantitatea de inocul patogen si de imunitatea organismului, putand fi asimptomatica, simptomatica cu vindecare completa, sau se poate croniciza, determinand complicatii pulmonare sau chiar sistemice. Majoritatea adultilor din zonele endemice sunt seropozitivi.
Microconidiile sunt suficient de mici pentru a patrunde in alveole prin inhalare si sunt transformate aici in forme inmugurite, determinand aparitia unei reactii granulomatoase, care poate lasa calcificari punctiforme. Prezenta unei mase rotunde de tesut cicatriceal, cu sau fara calcificari centrale poarta denumirea de histoplasmom.
La persoanele imunocompetente, expuse la o cantitate mare de conidii, simptomele sunt adesea reduse, simuland o stare gripala cu febra, frisoane, oboseala, tuse si durere toracica, care se vindeca fara a necesita tratament specific antifungic.
Cronicizarea infectiei cu histoplasma apare, de obicei, la persoanele ce prezinta si alte afectiuni pulmonare obstructive. Necroza cazeoasa sau calcificarile pot mima tuberculoza sau neoplasmul pulmonar.
Ocazional pot fi afectate si alte organe, daca histoplasmoza apare la pacientii cu un sistem imun compromis, cum ar fi pacientii cu infectie HIV/SIDA sau care au suferit recent un transplant de organ.
Granulomatoza mediastinala se caracterizeaza prin aparitia unor adenopatii toracice mari, uneori cu cavitati intraparenchimatoase, ce pot determina un sindrom de compresie asupra esofagului, cailor aeriene sau vaselor mari toracice.
Histoplasmoza diseminata poate include manifestari gastrointestinale (hepatosplenomegalie si limfadenopatie), complicate uneori cu abdomen acut chirurgical, suprarenaliene (proces granulomatos extensiv ce poate determina insuficienta hormonala), ale sistemului nervos central (meningita cronica, granuloame intracerebrale) sau endocardita cu vegetatii mari. Poate fi afectata orice zona a tractului gastrointestinal, iar leziunile ulcerative pot sugera macroscopic un proces tumoral. O caracteristica a bolii este ulcerul orofaringian care poate produce disfagie, raguseala sau o leziune dureroasa la nivel lingual sau gingival. Leziunile cutanate (eritematoase maculopapulare, purpurice) sunt rare si apar prin inoculare directa intradermica2;3;4.
Boala pulmonara cavitara cronica, boala diseminata si meningita pot fi fatale, in special la copiii mici si pacientii imunodeprimati.
Prezenta fungilor in tesuturi poate fi demonstrata histologic sau pe preparate din secretii respiratorii, sange periferic, maduva osoasa sau amprente tisulare. Hemoculturile sunt utile in cazurile in care este suspectata infectia diseminata.
Anticorpii specifici apar intr-un interval de 2-6 saptamani de la expunere astfel incat au valoare limitata in diagnosticul histoplasmozei acute insa pot fi importante in formele cronice. Nivelurile acestora raman detectabile toata viata4.
Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-histoplasma – utilitate in diagnosticul histoplasmozei; evaluarea persoanelor cu simptome de boala respiratorie, in cazul in care exista o suspiciune de infectie cu histoplasma2,3.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)1.
Specimen recoltat – sange venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare1.
Volum proba – 1mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian1.
Stabilitate proba – serul separat este 7 zile la 2-4 si 1 luna la -20°C1.
Metoda – dubla imunodifuzie (Ouchterlony)1.
Valori de referinta – Anticorpi anti-Histoplsma negativ1.
Interpretarea rezultatelor
Negativ: Indica absenta anticorpilor anti-Histoplasma in ser. Absenta anticorpilor este o dovada ca pacientul nu a fost infectat cu Histoplasma, dar, cu toate acestea, este posibil ca specimenul sa fi fost recoltat inainte de aparitia anticorpilor sau pacientul sa fie imunodeprimat. In cazul in care infectia este suspectata, testarea trebuie repetata dupa 7 – 14 zile.
Echivoc: Specimenele trebuie testate prin metode alternative.
Pozitiv: Prezenta anticorpilor indica faptul ca pacientul este sau a fost infectat/expus in antecedente la Histoplasma3.
Limite si interferente
Testul nu poate fi folosit ca screening in populatie.
Rezultatele testului trebuie corelate cu manifestarile clinice, datele epidemiologice, precum si alte date disponibile pentru evaluarea corecta a pacientului.
Testul poate fi pozitiv la persoane care nu sunt infectate curent cu Histoplasma, prezenta anticorpilor fiind un indicator de infectie in antecedente.
Testul poate fi negativ la unele persoane care sunt infectate curent cu Histoplasma, daca proba a fost recoltata inainte de aparitia anticorpilor detectabili3.
Anticorpii anti-Histoplasma reactioneaza incrucisat cu cei pentru Blastomyces dermatitidis4.
Bibliografie
1. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Histoplasma capsulatum Antibodies. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
3. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Histoplasma capsulatum Antibody Screen, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication
4. Peter C. Iwen. Mycotic Diseases. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 1100-1102.
