Anticorpi anti-receptor glutamat (tip AMPA) în LCR

Informații generale

Receptorii AMPA (acidul alfa-amino-3-hidroxi-5-metil-4-isoxazolpropionic) fac parte din categoria receptorilor ionotropi pentru glutamat care mediază transmisia sinaptică excitatorie rapidă la nivel cerebral. Sunt heterotetrameri alcătuiți în funcție de localizare dintr-o combinație variabilă de 4 subunități, GluA1-4. Cel mai mare număr de receptori AMPA GluA1/2 și GluA2/3 se înregistrează la nivelul hipocampului, acesta fiind urmat de subiculum, cerebel, caudat-putamen și cortexul cerebral¹.

Anticorpii anti-receptor AMPA (AMPAR) prezenți în ser sau lichid cefalo-rahidian (LCR) și îndreptați împotriva domeniilor extracelulare ale subunităților GluA1 sau GluA2 ori a ambelor, au fost raportați pentru prima dată în 2009 la 10 pacienți cu encefalită limbică – o boală inflamatorie care afectează substanța cenușie a lobilor temporali mediali, amigdala și cortexul orbito-frontal. Din punct de vedere clinic, se caracterizează printr-un deficit sever de memorie de scurtă durată, tulburări afective și de personalitate, accese epileptice parțiale complexe și uneori demență^1;2.

Dintre cei 10 pacienți depistați cu anticorpi anti-AMPAR 9 erau femei, vârsta medie fiind de 60 ani; 7 dintre aceștia au asociat diverse tumori: timom, carcinom mamar și cancer pulmonar (cu celule mici sau altul decât cel cu celule mici)^1;2.

Prin adăugarea anticorpilor pacienților în culturi de neuroni hipocampici de șobolan s-a constatat că sunt alterate atât localizarea sinaptică cât și numărul receptorilor AMPA susținând astfel rolul patogenic al anticorpilor. Aceste efecte au fost reversibile, fiind remise după îndepărtarea anticorpilor¹.

Imunoterapia a îmbunătățit rapid starea clinică a pacienților însă au fost înregistrate recăderi după întreruperea tratamentului¹.

În anii următori au fost descrise și alte cazuri de encefalită limbică asociată cu anticorpi anti-AMPAR^3;4; de asemenea, au fost identificate unele cazuri în care tabloul clinic al pacienților cu anticorpi anti-AMPAR nu era restricționat la acela de encefalită limbică, sugerând faptul că anticorpii trebuie testați și în cazurile de tulburări de comportament rapid progresive, care mimează psihoza acută, mai ales la femei peste 50 ani. De asemenea, a fost raportat și un caz de encefalită cu anticorpi anti-AMPAR dezvoltată în cursul sarcinii, la care afectarea limbică billaterală inițială a fost urmată de o atrofie cerebrală rapidă⁵.

Într-un studiu publicat recent, autorii afirmă că datorită heterogenității manifestarilor clinice encefalita cu anticorpi anti-AMPAR ar putea fi subdiagnosticată și, în consecință, ar avea o prevalență mai mare decât cea considerată până în momentul de față. În plus, au fost demonstrate pentru prima dată efectele funcționale ale anticorpilor anti-AMPAR pe culturile de neuroni, respectiv scăderea amplitudinii și frecvenței curenților postsinaptici excitatori miniaturali (în engleză: miniature excitatory postsinaptic currents – mEPSC)⁶.

În concluzie, encefalita cu anti-AMPAR reprezintă o afecțiune mediată imun, uneori paraneoplazică, tratabilă, cu tendință la recădere, și care poate fi diagnosticată în laboratorprin testarea anticorpilor specifici în ser și LCR^1;6.

Recomandări pentru determinarea anti-receptor glutamat (tip AMPA) în ser și LCR

– evaluarea unei encefalopatii cu debut recent, la care s-au exclus cauzele infecțioase, toxice și metabolice, care asociază unul sau mai multe din următoarele simptome: stări confuzionale, psihoză, delir, tulburări de memorie, halucinații, crize epileptice sau tulburări de somn;

– suspiciune de encefalopatie autoimună la pacienți cu cefalee, antecedente personale sau familiale de boli autoimune (diabet zaharat tip 1, tiroidită autoimună, vitiligo, miastenie gravis, artrita reumatoida, lupus eritematos sistemic), istoric de cancer sau prezența unor factori de risc pentru cancer (de exemplu, fumatul), examen LCR și investigații imagistice sugestive pentru un proces inflamator al sistemului nervos central,

– evaluarea encefalitei limbice;

– în prezența suspiciunii de sindrom neurologic paraneoplazic pentru a oferi o orientare privind localizarea tumorii de bază;

– investigarea unei encefalopatii instalate recent, la inițierea sau în cursul administrării chimioterapiei antineoplazice și care nu poate fi explicată prin metastaze sau efecte toxice medicamentoase².

Pregătire pacient –nu este necesară o pregătire specială⁷.

Specimen recoltat – a) sânge venos; b) LCR(obținut prin puncție lombară)⁷.

Recipient de recoltare –a)vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator;b) eprubetă sterilă⁷ .

Prelucrare necesară după recoltare – a) se separă serul prin centrifugare⁷.

Volum probă – a) minim 1.5 mL ser; b) minim 1 mL LCR⁷.

Cauze de respingere a probei

• ser intens hemolizat;

• ser intens lipemic;

• ser icteric^2;7.

Stabilitate probă –14 zile la 2-8⁰C atât pentru ser cât și pentru LCR⁷.

Metodă – imunofluorescență indirectă⁷.

Valori de referință și interpretarea rezultatelor

Anticorpi anti-AMPAR în ser: Negativ.

Anticorpi anti-AMPAR în LCR: Negativ⁷.

Obținerea unui rezultat pozitiv confirmă diagnosticul de encefalită autoimună mediată prin anti-AMPAR și impune efectuarea de investigații suplimentare pentru depistarea unei eventuale tumori subiacente.

Anticorpii anti-AMPAR nu sunt întâlniți la persoanele sănătoase².

Limite și interferențe

Un rezultat negativ nu exclude prezența encefalopatiei autoimune sau a unei tumori².

Bibliografie