Informaţii generale
Factorii reumatoizi sunt un grup heterogen de autoanticorpi faţă de determinanţii antigenici ai regiunii Fc a moleculelor de IgG, care formează complexe IgG-anti-IgG în circulaţie sau în lichidul sinovial. De obicei sunt anticorpi de tip IgM, dar pot fi şi de tip IgG sau IgA1;4.
Nivelul seric al factorului reumatoid este crescut în peste 70% din cazurile de poliartrita reumatoidă, având un rol important în producerea manifestărilor extraarticulare. Factorul reumatoid precede debutul bolii uneori cu mai mulţi ani. In prezenţa sa, riscul de apariţie a artritei reumatoide este de 5-40 de ori mai mare decât la persoanele seronegative5. Nu este implicat în iniţierea procesului inflamator care cauzează artrita reumatoidă, dar probabil determină perpetuarea şi amplificarea acestuia.
În funcţie de prezenţa sau absenţa factorului reumatoid, poliartrita reumatoidă este clasificată în 2 categorii: seropozitivă sau seronegativă. Pacienţii seropozitivi au un risc mai mare decât cei seronegativi de a dezvolta artrită erozivă cu impotenţă funcţională articulară şi manifestări extraarticulare cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonară de boală, vasculită, sindrom Felty (neutropenie şi splenomegalie asociate cu artrită reumatoidă), polineuropatie, serozite şi sindrom Sjögren secundar.
Factorul reumatoid nu este specific pentru poliartrita reumatoidă, fiind întâlnit şi în alte boli ale ţesutului conjunctiv, precum şi în infecţii cronice (endocardită, tuberculoză, hepatita B)1. Unii factori reumatoizi se pot comporta ca proteine care precipită la frig (crioglobuline)4.
Recomandări pentru determinarea factorului reumatoid – diagnosticul diferenţial şi prognosticul afecţiunilor inflamatorii articulare (artrite)4; test screening util în cazul în care se suspectează crioglobulinemie mixtă tip II sau sindrom Sjögren; monitorizarea serială a pacienţilor cu sindrom Sjögren (dispariţia factorului reumatoid poate fi un semnal pentru debutul unui limfom)1.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)3.
Specimen recoltat – sânge venos3.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator3.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare3.
Volum probă – minim 0.5 mL ser3.
Cauze de respingere a probei – specimen intens lipemic sau intens hemolizat3.
Stabilitate probă – serul este stabil 24 ore la temperatura camerei; 3 zile la 4-8ºC; 1 lună la –20ºC3.
Metodă – latex–imunoturbidimetrie3.
Valori de referinţă – <14 UI/mL3.
Interpretarea rezultatelor
Detectarea factorului reumatoid reprezintă unul din criteriile ACR (American College of Rheumatology) de diagnostic al poliartritei reumatoide. Titrurile mari sunt mai specifice pentru diagnosticul de artrită reumatoidă5.
În tabelul de mai jos sunt prezentate alte condiţii asociate cu factor reumatoid pozitiv1;5:
|
Condiţii asociate cu factor reumatoid |
Prevalenţa factorului reumatoid (%) |
|
Afecţiuni autoimune |
|
|
Crioglobulinemie mixtă tipul II |
70-100 |
|
Sindrom Sjögren |
75-90 |
|
Boala mixtă de ţesut conjunctiv |
50-60 |
|
LES |
20-35 |
|
Sclerodermie |
20-30 |
|
Artrita juvenilă |
15-25 |
|
Vasculite sistemice |
5-20 |
|
Polimiozita |
5-10 |
|
Vasculite prin hipersensibilizare |
5-15 |
|
Alte condiţii: – Senescenţa
|
|
Limite şi interferenţe
Metodele analitice uzuale sunt limitate la detecţia factorilor reumatoizi tip IgM, în timp ce cei de tip IgG sau IgA sunt detectaţi numai parţial. Totuşi există doar un număr mic de pacienţi cu artrită reumatoidă care au factor reumatoid de tip IgG sau IgA fără factor reumatoid tip IgM. Pe de altă parte, un rezultat pozitiv pentru toate cele trei tipuri de Ig este considerat specific pentru artrita reumatoidă. De asemenea, în multe cazuri, titruri mari de factor reumatoid IgG sau IgA se asociază cu progresia leziunilor erozive, iar manifestările extra-articulare se consideră că sunt asociate în primul rând cu factor reumatoid tip IgA5.
Bibliografie
