Alergeni medicamentoşi
Alergeni medicamentoşi: Reacţiile alergice reprezintă 5-10% din totalul efectelor adverse legate de administrarea medicamentelor; în producerea acestora pot fi implicate oricare din cele 4 reacţii de hipersensibilitate.
Tipul I de hipersensibilitate, mediat prin anticorpi IgE şi confirmat prin teste cutanate şi/ sau teste alergologice in vitro (determinări de IgE specifice) este asociat cu administrarea de: penicilină şi derivatele sale, extracte alergenice, antiseruri străine (gammaglobuline), hormoni (ACTH, TSH, insulină) şi vaccinuri (gripal, toxina tetanică).
Deşi alergia la antibiotice deţine o pondere redusă în cadrul multitudinii reacţiilor adverse la medicamente este o problemă majoră datorită morbidităţii şi mortalităţii semnificative.
Boston Collaborative Drug Surveillance Program raportează o frecvenţă de 2.2% a reacţiilor adverse cutanate la pacienţii spitalizaţi, cel mai adesea fiind implicate următoarele antibiotice: amoxicilină, trimetroprim-sulfametoxazol şi ampicilină.
Conform altor date din literatura referitoare la administrarea de penicilină şi a derivatelor sale, incidenţa erupţiilor urticariene este de 4.5%, a reacţiilor sistemice de 2% şi a şocului anafilactic de 0.2% din numărul total de tratamente.
Reacţiile alergice sunt prin definiţie mediate imunologic. Un singur medicament poate iniţia mecanisme imunologice variate datorită prezenţei unor determinanţi antigenici multipli. Astfel, limfocitele T deţin un rol predominant în manifestările de hipersensibilitate de tip intârziat (erupţiile maculo-papuloase induse de antibiotic ce apar după 72 ore de la administrare), în timp ce anticorpii IgE sunt implicaţi în şocul anafilactic, angioedem şi unele forme de urticarie.
Penicilinele sunt antibiotice naturale sau semisintetice, a căror structură centrală este alcătuită dintr-un betalactam legat de o tiazolidină (acidul 6 amino penicilanic) şi care diferă între ele prin catena laterală fixată la nivelul grupării amino.
Pentru penicilină au fost identificaţi un determinant antigenic major-benzilpenicilloyl şi câţiva determinanţi antigenici minori: penicilina cristalină, benzilpeniciloat şi alfa benzilpenicilloylamina. Determinanţii antigenici minori sunt implicaţi predominat în reacţiile alergice de tip imediat (ce se instalează în mai puţin de 1 oră de la administrare şi au potenţial letal mai mare), în timp ce determinanţii majori sunt asociaţi în principal cu reacţii de tip accelerat (ce debutează în intervalul 1-72 ore de la administrare şi sunt reprezentate în principal de urticarie).
Manifestările clinice ale alergiei la peniciline au un grad de variabilitate foarte mare în ceea ce priveşte gravitatea, în funcţie de tipul medicamentului folosit, afecţiunea pentru care se administrează antibioticul şi statusul imun al pacientului. Calea de administrare intravenoasă este cel mai adesea implicată în producerea reacţiilor alergice; terenul atopic şi alergia la mucegaiuri nu constituie factori de risc pentru alergia la peniciline.
Pacienţii care au suferit în antecedente reacţii alergice la peniciline tind să-şi piardă sensibilizarea în timp dacă antibioticele respective sunt evitate, astfel că la 5 ani după o manifestare alergică de tip imediat 50% din pacienţi prezintă rezultate negative la testările cutanate sau la determinările de IgE specifice.
Anamneza deţine un rol critic în evaluarea unor posibile manifestări alergice, pentru a identifica într-adevăr acei pacienţi cu antecedente reale de alergie la peniciline, care pot beneficia de testările “in vitro”. Cu toate acestea, un număr mare de subiecţi cu un istoric vag de reacţii alergice la peniciline prezintă în ser IgE specifice, de aceea se recomandă dozarea şi la această categorie de pacienţi.
Determinările de IgE specifice împotriva determinantului major benzilpenicilloyl identifică 90-93% din pacienţii care prezintă risc crescut de a dezvolta reacţii alergice de tip imediat la penicilina. Această testare este de asemenea indicată şi în cazul pacienţilor care prezintă risc de a dezvolta reacţii de tip imediat la penicilinele semisintetice, dar investigaţia trebuie completată şi cu determinarile de IgE specifice faţa de ampicilloyl, amoxicilloyl şi penicilloyl V deoarece există reacţii specifice numai catenelor laterale semisintetice, în special la pacienţii ce aparţin unei categorii cu risc crescut (spre exemplu cei cu fibroză chistică).
Este important de menţionat faptul că extractele alergenice produse de firma Pharmacia şi utilizate pentru determinările de IgE specifice în laboratorul Synevo conţin determinanţi majori ai celor mai obişnuite preparate de peniciline: Penicilloyl G (benzilpenicilloyl c1), Penicilloyl V (fenoximetilpenicilloyl c2), Ampicilloyl (c5) şi Amoxicilloyl(c6). Determinanţii antigenici minori nu sunt incluşi în reactivii folosiţi pentru testare, aceasta reprezentând una din limitele metodei.
Antibioticele din categoria cefalosporinelor prezintă în comun cu penicilinele structura inelară betalactam, dar gradul reactivităţii încrucişate cu acestea este controversat. Cu toate acestea, pacienţii cu antecedente de alergie la penicilină au un risc mai mare de a dezvolta reacţii la cefalosporine decât cel estimat pentru populaţia generală.
Dificultatea acestei estimări rezultă din faptul că incidenţa fenomenelor imunologice la cefalosporine se datorează mult mai frecvent catenelor laterale decât inelului betalactam.
Se raportează o incidenţă mai mică a reacţiilor imediate în cazul cefalosporinelor de generaţia a 3-a decât în situaţia administrării preparatelor din primele două generaţii.
Analize medicale disponibile în laboratoarele Synevo:
Bibliografie:
1. Blanca M. et al. Clinical evaluation of Pharmacia CAP System RAST FEIA amoxicilloyl and benzylpenicilloyl în patients with penicillin allergy. În Allergy, 56(9): 862-870, 2001.
2. Mark S.Dykewicz, Heather Gray. Drug Allergies: Reactions to Specific Drugs. From ACP Medicine Online, ian.2002.
3. Rebecca S. Gruchalla, Munir Pirmohamed. Antibiotic Allergy. În New England Journal of Medicine, vol 354:601-609, febr.2006.
Teste disponibile în laboratorul Synevo:
vezi – Teste alergologice ‘in vitro’
