Informații generale
Se descriu două mari categorii de calculi biliari:
– Calculi de colesterol (85%);
– Calculi pigmentari (15%).
Factorii principali care contribuie la formarea calculilor de colesterol sunt următorii:
-proporția inadecvată între colesterol, lecitină și săruri biliare (compuși secretați de ficat) în favoarea colesterolului;
-gradul de concentrare a bilei și staza din veziculă.
Suprasaturarea bilei în colesterol nu poate explica în totalitate procesul de formare a calculilor. Nucleația – etapa inițială în formarea calculilor – este procesul de tranziție a colesterolului din stare solubilă în stare solidă cristalizată. În interiorul veziculei biliare anumiți compuși pot favoriza acest proces, iar alții îl pot inhiba. Spre exemplu, mucusul favorizează nucleația în timp ce glicoproteinele specifice bilei se opun acestui fenomen. Hipersecreția de mucină de către mucoasa veziculei biliare creează un gel vascoelastic favorabil nucleației. Arahidonil-lecitina ce este absorbită din tractul digestiv și secretată în bilă determină hipersecreție de mucus prin stimularea sintezei de prostanoizi de către mucoasa veziculei biliare; inhibitorii de prostaglandină exercită un efect negativ asupra producției de mucus.
Un alt factor implicat în formarea calculilor îl constituie hipomotilitatea veziculei biliarei cu stază consecutivă. Această condiție poate fi întâlnită în sarcină, după administrarea de contraceptive orale precum și la pacienții aflați în unitățile de terapie intensivă ce primesc alimentație parenterală.
În funcție de compoziția chimică, calculii de colesterol sunt împărțiți în două categorii:
–calculi de colesterol pur ce conțin 90-100% colesterol; sunt adesea unici, de culoare albicioasă, având diametrul >2.5 cm;
–calculi micsti cu un conținut în colesterol de 50-90%; sunt cel mai adesea multipli, de dimensiuni mai mici, cu variații de formă și culoare; pot prezenta o structură laminară, în care stratul albicios de colesterol alternează cu un strat subțire de pigment închis la culoare având o dispoziție concentrică în jurul unui centru pigmentat.
Factorii ce conferă un risc crescut de dezvoltare a calculilor de colesterol sunt următorii:
- obezitatea;
- dietele hipercalorice;
- terapia cu clofibrat;
- fibroza chistică asociată cu insuficiență pancreatică;
- sexul feminin.
Calculii pigmentari sunt la rândul lor de două tipuri:
–calculi bruni ce conțin bilirubinat de calciu și săpunuri de calciu; în formarea acestora sunt implicate bacterii (prin producerea de beta-glucuronidaza și fosfolipaza); se asociază frecvent cu diverticuli duodenali periampulari; tind să se formeze în ductele biliare;
–calculi de culoare neagră ce conțin bilirubinat de calciu rezultat în urma polimerizării bilirubinei în exces ce pătrunde în bilă; apar predominant la pacienți cu anemii hemolitice cronice, ciroză alcoolică precum și la persoanele de varstă înaintată; tind să se formeze în vezicula biliară2;3.
Tratamentul litiazei biliare depinde de stadiul bolii. De obicei, dacă pacientul este asimptomatic se rămâne în expectativă. Pe de altă parte, la persoanele simptomatice este necesar să se recurgă la intervenție chirugicală (colecistectomie). Există însă unele situații în care colecistectomia comportă anumite riscuri pentru pacient fiind necesar un tratament medical efectuat în mod obișnuit cu acid ursodeoxicolic. Trebuie menționat însă că acest tratament se aplică numai în cazurile în care calculii conțin colesterol3.
Recomandări pentru analiza calculilor biliari – stabilirea compoziției chimice a calcului în vederea unui tratament adecvat la pacienții cu risc operator crescut; calculul este extirpat în cursul unei ERCP (colangiopancreatografie endoscopică retrogradă) sau prin colecistolitotomie percutană4.
Recipient de transport – după extirpare calculul trebuie lăsat să se usuce după care este introdus într-un recipeint curat; nu se vor adăuga alte substanțe și nu se va fixa cu scotch5.
Metoda – analiza chimică a calculior după mojararea până în stadiul de pulbere; va fi analizată prezența următorilor compuși: colesterol, pigmenți biliari, calciu, magneziu, fosfați, carbonați5.
Bibliografie
