Anticorpi anti-CCP

Informaţii generale

Artrita reumatoidă (AR) este o afecţiune autoimună sistemică ce afectează aproximativ 0.5-1% din populaţia adultă, caracterizată prin inflamație și hiperplazie sinovială, producție de autoanticorpi, distrucție a cartilajului și osului, deformări articulare cu impotență funcțională progresivă și, posibil, manifestări extraarticulare (cardiovasculare, pulmonare, cutanate, neurologice). Este unanim acceptat faptul că intervenţia terapeutică precoce este vitală în prevenirea distrucţiei articulare ireversibile şi de aceea este foarte important ca această boală să fie diagnosticată în stadii iniţiale¹.

Clasificarea ACR (American College of Rheumatology) din 1987 este larg utilizată în diagnosticul AR; totuşi aceasta are multe limite bazându-se în principal pe simptome clinice care nu se regăsesc de multe ori în stadiile precoce de boală. Din acest motiv, este esenţial să se utilizeze un marker serologic specific care să identifice acei pacienţi care ar putea beneficia de un regim terapeutic agresiv².

Primul anticorp descris în AR a fost factorul reumatoid (FR). Acesta reprezintă o familie de autoanticorpi direcționați împotriva porțiunii Fc a imunoglobulinei G (IgG) și sintetizați în AR de limfocitele B prezente în foliculii limfoizi din sinoviala inflamată. FR aparțin predominant clasei IgM, dar pot fi și de tip IgG, IgA. FR prezintă limitări importante pentru diagnosticul AR: niveluri crescute sunt înregistrate doar în 75% din cazurile de AR, sensibilitatea FR fiind și mai redusă pentru stadiile precoce de boală și, în plus, are o specificitate relativ scăzută putând fi întâlnit și în alte boli reumatice sistemice (lupus eritematos sistemic, sindrom Sjögren, sclerodermie), în infecții, precum și la oameni sănătoși, în special vârstnici³. FR a fost inclus în criteriile de clasificare ACR 1987².

Descoperirea autoanticorpilor anti-proteine citrulinate (ACPA) a îmbunătățit substanțial diagnosticul AR în fazele inițiale ale bolii. Din punct de vedere istoric, în 1964, la 20 ani după descoperirea FR, Nienhuis și colaboratorii au descris un nou tip de autoanticorp specific pentru AR care a fost denumit factor perinuclear, deoarece s-a observat că interacționează cu proteinele din granulele de keratohialin din celulele mucoasei bucale umane și determină un aspect perinuclear la examenul prin imunofluorescență indirectă. În 1979 s-a constatat că serul pacienților cu AR conține anticorpi ce interacționează cu stratul keratinizat al epiteliului; din acest motiv, acești anticorpi  au fost denumiți anticorpi anti-keratină. Ulterior s-a arătat că atât factorul perinuclear cât și anticorpii anti-keratină reacționează cu filagrina din epidermul uman și astfel au primit numele de anticorpi anti-filagrină. În cursul diferențierii terminale a epidermului filagrina este exprimată sub forma unui precursor insolubil (profilagrină) stocat în granulele de keratohialin. După dispersia granulelor, profilagrina suferă un proces specific de defosforilare și clivaj proteolitic în urma căruia este eliberată filagrina solubilă. În final, enzima peptidil-arginin-deiminaza (PAD) dependentă de calciu catalizează conversia reziduurilor de arginină din filagrină în reziduuri de citrulină. Această modificare post-translațională – citrulinare sau deiminare – generează citrulina, aminoacidul ce a fost descris ca un component major al determinanților antigenici recunoscuți de autoanticorpii specifici AR. Experimentele ulterioare ce au utilizat filagrină umană recombinantă au arătat că doar proteina citrulinată, nu și forma sa necitrulinată, reacționează cu anticorpii anti-filagrină și de aceea acești anticorpi au fost redenumiți anticorpi anti-proteine citrulinate (ACPA)⁴.

Deși citrulinarea peptidelor la nivelul sinovialei a fost descrisă în mai multe boli inflamatorii sistemice și infecții formarea de anticorpi față de peptidele citrulinate este specifică AR. În AR sinoviala conține diverse proteine citrulinate față de care se pot dezvolta ACPA: fibrina citrulinată, vimentina citrulinată, alfa-enolaza citrulinată, colagen tip II citrulinat⁵.

ACPA dețin mai multe roluri în AR:

■ Rol patogenic

– apar precoce în cursul bolii în asociere cu anumite alele HLA clasa II (HLA-DR);

– sunt produşi local la nivelul sinovialei iar plasmocitele ce secretă aceşti anticorpi au fost izolate de la pacienţi cu AR;

– interacționează cu antigenele citrulinate în sinoviala inflamată și formează complexe imune ce participă la progresia procesului inflamator.

■ Rol diagnostic

–  au fost incluși în criteriile ACR 2010 de clasificare a AR.

■ Rol prognostic

– pacienții ACPA + prezintă mai frecvent boală erozivă⁶.

Cei mai cunoscuți ACPA sunt anticorpii anti-CCP care sunt determinați în prezent prin teste ce utilizează ca substrat antigenic peptide ciclice citrulinate sintetice (testele folosind peptide liniare au fost dificil de standardizat). Acești  anticorpi au o sensibilitate aproximativ egală cu a FR (80%), dar cu specificitate mult mai înaltă (>95%)⁶. De asemenea, anti-CCP prezintă valoare predictivă mai mare decât FR privind boala erozivă⁷.

Recomandări pentru deterninarea anticorpilor anti-CCP

• diagnosticul AR reumatoide în stadii precoce;
• diagnosticul diferenţial al artritelor inflamatorii (foarte util în diferenţierea AR de artrita asociată cu hepatita C în care este prezent FR; util de asemenea în diferenţierea altor entităţi care pot mima clinic AR şi care se pot asocia cu FR: polimialgia reumatică şi artropatia indusă de parvovirusuri) ;
• diagnosticul diferenţial între AR şi alte boli de colagen cum ar fi LES eroziv;
• confirmarea diagnosticului în AR în absența FR;
• scop prognostic (titrurile mari se asociază cu boala erozivă);
• stabilirea strategiei terapeutice^1;3,4,5,6.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)⁸.

Specimen recoltat – sânge venos⁸.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator⁸.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare⁸.

Volum probă – minim 0.5 mL ser⁸.

Cauze de respingere a probei – ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian⁸.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile  la 4°C; timp mai îndelungat la -20 °C⁸.

Metodă – imunoenzimatică cu detecţie fluorimetrică (FEIA) (este utilizat un test de generația a 2-a, anti-CCP2)⁸.

Valori de referinţă:

<7 U/mL : negativ

7-10 U/mL : echivoc

>10 U/mL: pozitiv⁸.

Bibliografie

1. McInnes IB, Schett G. The pathogenesis of rheumatoid arthritis. N Engl J Med. 2011 Dec 8;365(23):2205-19.
2. Arnett FC, Edworthy SM, Bloch DA, McShane DJ, Fries JF, Cooper NS, et al. The American Rheumatism Association 1987 revised criteria for the classification of rheumatoid arthritis. Arthritis Rheum 1988;31:315—24.
3. Song YW, Kang EH. Autoantibodies in rheumatoid arthritis: rheumatoid factors and anticitrullinated protein antibodies. QJM. 2010 Mar;103(3):139-46.
4. Puszczewicz M, Iwaszkiewicz C. Role of anti-citrullinated protein antibodies in diagnosis and prognosis of rheumatoid arthritis. Arch Med Sci. 2011 Apr;7(2):189-94.
5. Jilani AA, Mackworth-Young CG. The role of citrullinated protein antibodies in predicting erosive disease in rheumatoid arthritis: asystematic literature review and meta-analysis. Int J Rheumatol. 2015;2015:728610.
6. van Venrooij WJ, van Beers JJ, Pruijn GJ. Anti-CCP antibodies: the past, the present and the future. Nat Rev Rheumatol. 2011 Jun 7;7(7):391-8.
7. Taylor P, Gartemann J, Hsieh J, Creeden J. A systematic review of serum biomarkers anti-cyclic citrullinated Peptide and rheumatoid factor as tests for rheumatoid arthritis. Autoimmune Dis. 2011;2011:815038.
8. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2018. Ref Type: Catalog.