Informaţii generale
HTLV (Human T-cell Lymphotropic Viruses) este un oncovirus ARN care face parte din familia retrovirusurilor şi este responsabil de leucemiile cu celule T, limfoamele cutanate, pareză spastică tropicală şi alte afecţiuni caracterizate prin demielinizare. Tumorile sunt provocate de expansiunea clonală a unei celule care conţine genomul proviral integrat. Oncogeneza HTLV este iniţiată de o alterare a genomului gazdă mediată de o proteină virală tax. Modificările procesului de reglare a proliferării determină o susceptibilitate crescută a celulelor infectate la mutaţii şi transformare malignă. Numărul redus de tumori determinate de HTLV arată că infecţia virală este necesară, dar nu suficientă, pentru oncogeneză.
Au fost descrise două tipuri virale: HTLV-1 şi 2. Acestea au tropism pentru limfocitele CD4 şi se pot transmite prin contact sexual, produse de sânge, administrare intravenoasă de droguri, transplacentar şi prin laptele matern.
HTLV-1 a fost izolat în 1980 de la un pacient cu limfom cutanat cu celule T, în timp ce HTLV-2 a fost identificat la un pacient cu leucemie cu celule păroase în 19821.
Infecţia cu HTLV-1 este endemică în Japonia de sud-vest, Caraibe, Malaezia, şi o anumită parte din Africa, unde procentul de pacienţi seropozitivi este de 15% din populaţia generală. Un procent mai mic de bolnavi au un istoric de administrare intravenoasă de droguri sau transfuzii de sânge. Infecţia HTLV-1 poate cauza două boli: leucemia /limfomul cu celule T a/al adultului şi o boală neurodegenerativă cronică, cunoscută sub numele de mielopatie asociată cu HTLV-1 (HAM) sau parapareză spastică tropicală (TSP). Mai recent, infecţia cu HTLV de tip 1 a fost asociată cu leucemii limfocitare cronice cu celule T şi B (LLC), mielom multiplu, unele cazuri de limfom non-Hodgkin, mycosis fungoides, polimiozită, artrită, sarcom Kaposi, uveită, strongiloidoză.
Tipul 1 de HTLV este neomogen răspândit în întreaga lume, spre deosebire de tipul 2, care se găseşte mai frecvent în America de Nord, de Sud şi Centrală. Acesta din urmă a fost izolat pentru prima dată de la un pacient cu leucemie limfocitară cu celule păroase, însă lipsesc dovezile ştiiţifice care să stabilească relaţia de cauzalitate dintre virus şi boală. Studii clinice efectuate recent sugerează că HTLV-2 este asociat cu leucemii şi limfoame, dar şi afecţiuni neurodegenerative, ca parapareză spastică sau ataxia. Un număr semnificativ de persoane HTLV-2 seropozitive se înregistrează în rândul consumatorilor de droguri intravenoase1;4.
Recomandări pentru determinarea HTLV – pacienţi cu tablou clinic de leucemie/limfom cu celule T a/al adultului sau HAM care prezintă factori de risc pentru infecţia HTLV (consumatori de droguri iv, persoane cu parteneri sexuali multipli sau provenite din zone endemice); miopatie sau mielopatie de cauză neprecizată1;4.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)2.
Specimen recoltat – sânge venos2.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.
Volum probă – 1 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian2.
Stabilitate probă – serul este stabil 3 zile la 25°C;10 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea2.
Metodă – imunoenzimatică (EIA)2.
Valori de referinţă – anti-HTLV 1+2 negativ2.
Interpretarea rezultatelor
Un rezultat pozitiv al testului de screening este sugestiv pentru o infecţie cu HTLV-1 sau HTLV-2, dar cu toate acestea infecţia nu poate fi confirmată cu certitudine şi nici nu se poate face diferenţierea între cele două tipuri de virus, din acest motiv fiind necesare teste suplimentare4.
Limite şi interferenţe
Bibliografie
