Informaţii generale
Receptorii AMPA (acidul alfa-amino-3-hidroxi-5-metil-4-isoxazolpropionic) fac parte din categoria receptorilor ionotropi pentru glutamat care mediază transmisia sinaptică excitatorie rapidă la nivel cerebral. Sunt heterotetrameri alcătuiţi în funcţie de localizare dintr-o combinaţie variabilă de 4 subunităţi, GluA1-4. Cel mai mare număr de receptori AMPA GluA1/2 şi GluA2/3 se înregistrează la nivelul hipocampului, acesta fiind urmat de subiculum, cerebel, caudat-putamen şi cortexul cerebral1.
Anticorpii anti-receptor AMPA (AMPAR) prezenţi în ser sau lichid cefalo-rahidian (LCR) şi îndreptaţi împotriva domeniilor extracelulare ale subunităţilor GluA1 sau GluA2 ori a ambelor, au fost raportaţi pentru prima dată în 2009 la 10 pacienţi cu encefalită limbică – o boală inflamatorie care afectează substanţa cenuşie a lobilor temporali mediali, amigdala şi cortexul orbito-frontal. Din punct de vedere clinic, se caracterizează printr-un deficit sever de memorie de scurtă durată, tulburări afective şi de personalitate, accese epileptice parţiale complexe şi uneori demenţă1;2.
Dintre cei 10 pacienţi depistaţi cu anticorpi anti-AMPAR 9 erau femei, vârsta medie fiind de 60 ani; 7 dintre aceştia au asociat diverse tumori: timom, carcinom mamar şi cancer pulmonar (cu celule mici sau altul decât cel cu celule mici)1;2.
Prin adăugarea anticorpilor pacienţilor în culturi de neuroni hipocampici de şobolan s-a constatat că sunt alterate atât localizarea sinaptică cât şi numărul receptorilor AMPA susţinând astfel rolul patogenic al anticorpilor. Aceste efecte au fost reversibile, fiind remise după îndepărtarea anticorpilor1.
Imunoterapia a îmbunătăţit rapid starea clinică a pacienţilor însă au fost înregistrate recăderi după întreruperea tratamentului1.
În anii următori au fost descrise şi alte cazuri de encefalită limbică asociată cu anticorpi anti-AMPAR3;4; de asemenea, au fost identificate unele cazuri în care tabloul clinic al pacienţilor cu anticorpi anti-AMPAR nu era restricţionat la acela de encefalită limbică, sugerând faptul că anticorpii trebuie testaţi şi în cazurile de tulburări de comportament rapid progresive, care mimează psihoza acută, mai ales la femei peste 50 ani. De asemenea, a fost raportat şi un caz de encefalită cu anticorpi anti-AMPAR dezvoltată în cursul sarcinii, la care afectarea limbică billaterală iniţială a fost urmată de o atrofie cerebrală rapidă5.
Într-un studiu publicat recent, autorii afirmă că datorită heterogenităţii manifestarilor clinice encefalita cu anticorpi anti-AMPAR ar putea fi subdiagnosticată şi, în consecinţă, ar avea o prevalenţă mai mare decât cea considerată până în momentul de faţă. În plus, au fost demonstrate pentru prima dată efectele funcţionale ale anticorpilor anti-AMPAR pe culturile de neuroni, respectiv scăderea amplitudinii şi frecvenţei curenţilor postsinaptici excitatori miniaturali (în engleză: miniature excitatory postsinaptic currents – mEPSC)6.
În concluzie, encefalita cu anti-AMPAR reprezintă o afecţiune mediată imun, uneori paraneoplazică, tratabilă, cu tendinţă la recădere, şi care poate fi diagnosticată în laboratorprin testarea anticorpilor specifici în ser şi LCR1;6.
Recomandări pentru determinarea anti-receptor glutamat (tip AMPA) în ser şi LCR
Pregătire pacient –nu este necesară o pregătire specială7.
Specimen recoltat – a) sânge venos; b) LCR(obţinut prin puncţie lombară)7.
Recipient de recoltare –a)vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator;b) eprubetă sterilă7 .
Prelucrare necesară după recoltare – a) se separă serul prin centrifugare7.
Volum probă – a) minim 1.5 mL ser; b) minim 1 mL LCR7.
Cauze de respingere a probei
Stabilitate probă –14 zile la 2-80C atât pentru ser cât şi pentru LCR7.
Metodă – imunofluorescenţă indirectă7.
Valori de referinţă şi interpretarea rezultatelor
Bibliografie