Anticorpi anti-tirozinfosfataza IA2

Informaţii generale

Diabetul zaharat tip 1 apare în urma distrugerii celulelor beta ale pancreasului, ceea ce conduce la un deficit absolut de insulină. Simptomele clinice ale diabetului nu apar până când nu au fost distruse 80% până la 90% din aceste celule⁵. Înaintea manifestării clinice, diabetul de tip 1 se caracterizează prin apariţia autoanticorpilor circulanţi faţă de o varietate de antigene insulare, ce sunt reprezentate de decarboxilaza acidului glutamic (GAD), tirozin fosfataza şi insulină¹. Distrugerea autoimună a celulelor beta pancreatice producătoare de insulină este considerată a fi cauza primară a diabetului^2,3.

Prezenţa acestor autoanticorpi demonstrează o activitate autoimună precoce şi determinarea lor poate ajuta clinicianul în predicţia, diagnosticul şi managementul pacienţilor diabetici⁵.

IA₂ face parte din familia proteinei tirozinfosfataza, parte componentă a membranei celulare. Proteinele tirozinfosfataze (PTPs) sunt o mare familie de enzime cu rol în semnalizarea intra-şi intercelulară, antagoniste ale tirozinkinazelor (PTKs). In timp ce PTK fosforilează tirozina, PTP îndepărtează fosfatul de pe substrat. Deoarece statusul de fosforilare a unei proteine îi poate modula funcţia, PTK şi PTP conlucrează pentru a regla funcţionarea proteinelor în ceea ce priveşte răspunsul faţă de o varietate de semnale, inclusiv hormoni, mitogeni şi oncogene⁸. Ca şi GAD, IA₂ se găseşte în ţesutul nervos şi alte ţesuturi endocrine. Anticorpii faţă de IA₂ se găsesc la 50-75% dintre copiii diabetici de tip 1 şi 30-50% din adulţi înaintea apariţiei bolii. Deoarece riscul de diabet creşte cu prezenţa fiecărui anticorp, valoarea predictivă a anticorpilor IA₂ creşte când este însoţită de prezenţa anticorpilor faţă de insulină sau faţă de GAD^1,3.7.

Prevalenţa anticorpilor în diabetul zaharat tip 1 (%)

Recomandări pentru determinarea anticorpilor antitirozinfosfatază

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) – minim 7 ore⁴.

Specimen recoltat – sânge venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator⁴.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C⁴.

Volum probă – minim 0.5 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat⁴.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 3 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi⁴.

Metodă – ELISA⁴.

Valori de referinţă –  <10 IE/mL⁴.

 Interpretarea rezultatelor

Evidenţierea anticorpilor indică evoluţia unui proces autoimun. Studii efectuate pe termen lung arată că o testare combinată a diferiţilor anticorpi (GADA+IA ₂  sau GADA+IAA) se corelează în peste 85% din cazuri cu risc sau debut de diabet de tip1³. Specificitatea anticorpilor atinge 98%¹. Un rezultat negativ la copii face improbabil diagnosticul de diabet de tip 1.

O problemă specială o reprezintă diabetul LADA. Acesta are în comun cu diabetul de tip 1 caracteristicile fiziologice privind disfuncţia metabolică, genetică şi autoimunitatea. Pacienţii dezvoltă un diabet după 30 ani ca urmare a evoluţiei lente a unui proces autoimun.  Aceşti pacienţi sunt diagnosticaţi frecvent ca având diabet de tip 2 şi trataţi cu antidiabetice orale^1,7. Totuşi, după luni sau ani se ajunge la nevoia de insulină. Se estimează că 20% dintre pacienţii diagnosticaţi ca având diabet tip 2 (mai ales între 25-44 ani) ar avea de fapt LADA¹. Testarea anticorpilor specifici ar trebui făcută la toţi adulţii care nu sunt obezi şi aparent prezintă diabet zaharat tip 2.

Limite şi interferenţe

Deoarece anticorpii specifici nu pot fi determinaţi întotdeauna, un rezultat negativ nu exclude diagosticul de diabet de tip 1 (diabet zaharat tip 1 idiopatic). Mai ales în cazul adulţilor, cca. 20-30% nu prezintă anticorpi, deşi există un deficit absolut de insulină. In acest caz diagnosticul poate fi stabilit prin determinarea secreţiei pancreatice reziduale şi prin teste genetice¹.

Bibliografie