Informaţii generale şi recomandări
Citomegalovirusul (CMV) reprezintă cel mai frecvent agent infecţios implicat în producerea retardului mintal şi a surdităţii la nou-născut. Incidenţa infecţiei CMV intrauterine este de aproximativ 1 la 100 de naşteri viabile; până la 15% din copii infectaţi congenital sunt simptomatici la naştere (microcefalie, calcificări intracraniene, corioretinită, icter, hepatosplenomegalie, purpură). Din cei 85% care sunt asimptomatici la naştere ~ 15% vor dezvolta sechele neurologice până la vârsta de 4 ani.
Consecinţele invalidante ale infecţiei CMV congenitale sunt strâns asociate cu infecţia primară a mamei survenită în timpul sarcinii; reinfecţia sau reactivarea sunt foarte rar implicate în transmiterea intrauterină a infecţiei. Astfel, aproximativ 50% din gravidele cu infecţie primară CMV transmit virusul feţilor, în comparaţie cu numai 0.5% din cele cu reinfecţie sau reactivare. Mai mult, printre puţinii copii care devin infectaţi în cursul reinfecţiei sau reactivării infecţiei materne simptomele şi sechelele invalidante sunt extrem de rare.
Din aceste motive este foarte important ca medicul clinician care îngrijeşte o gravidă cu tablou clinic sau serologic de infecţie CMV să diferenţieze o infecţie primară (nou dobândită) de o reinfecţie sau o reactivare2.
Deoarece >90% din infecţiile CMV apărute la adulţii imunocompetenţi (inclusiv la gravide) sunt asimptomatice, detectarea anticorpilor specifici constituie modalitatea cea mai obişnuită de identificare a infecţiei. Anticorpii din clasa IgM apar la câteva săptămâni după contractarea infecţiei, fiind urmaţi la interval de ~ o săptămână de anticorpii din clasa IgG. Nivelurile de CMV-IgM cresc de obicei timp de câteva săptămâni, după care scad lent, în patru până la şase luni. Deşi anticorpii de tip IgM reprezintă un marker foarte sensibil pentru infecţia CMV primară, totuşi specificitatea lor este redusă deoarece la unele persoane se pot dezvolta şi în cursul infecţiilor secundare (reinfecţii sau reactivări ale unor infecţii latente) sau ocazional pot persista timp îndelungat (ani de zile). De asemenea există şi rezultate fals-pozitive pentru CMV-IgM datorită reactivităţii încrucişate cu alţi patogeni. În plus, demonstrarea unor niveluri în creştere de anticorpi IgG nu reprezintă practic un instrument util în diferenţierea infecţiei primare de o infecţie secundară deoarece majoritatea pacientelor prezintă niveluri înalte de CMV-IgG în prima probă recoltată1;2;4.
Definită ca intensitatea cu care anticorpii de tip IgG se leagă de antigen, aviditatea IgG creşte progresiv în timp după infecţia primară. Măsurarea avidităţii anticorpilor CMV-IgG s-a dovedit a fi un test important pentru diferenţierea infecţiei CMV primare de cea secundară, prin aceea că aviditatea joasă se asociază cu infecţia primară recentă. Pe de altă parte, obţinerea unei avidităţi crescute la o gravidă, în primul trimestru de sarcină, exclude posibilitatea ca infecţia să fi fost contractată după concepţie2;4;5.
Într-adevăr, determinarea avidităţii IgG a devenit o etapă esenţială în algoritmul de interpretare a unui rezultat pozitiv pentru CMV-IgM la femeile gravide4.
Aviditatea IgG poate fi de asemenea utilă în diferenţierea infecţiilor primare de cele recurente la copiii > 3 luni. La cei < 3 luni testul nu este relevant datorită transferului transplacentar de anticorpi cu aviditate înaltă5.
Pregătire pacient şi specimen recoltat – pentru interpretarea corectă a rezultatelor se recomandă ca testul de aviditate să fie efectuat din acelaşi ser din care s-au determinat anticorpii IgG şi eventual IgM; din acest motiv, în laborator se vor păstra timp de o lună serurile din care s-au efectuat determinări serologice pentru CMV1.
Metodă – imunochimică prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay); se calculează indexul de aviditate, adică raportul dintre cantitatea de anticorpi cu aviditate crescută şi cantitatea anticorpilor specifici totali1; conform unui studiu, testul prezintă o sensibilitate de 92.8% şi o specificitate de 84.7% în detectarea unei infecţii recente (≤90 zile)3.
Interpretarea rezultatelor
– index de aviditate <0.4 (aviditate scăzută) – sugerează posibilitatea contractării unei primoinfecţii cu mai puţin de trei luni înainte de recoltarea probei1; gravidele sunt consiliate cu privire la riscul transmiterii transplacentare a infecţiei şi la consecinţele asupra fătului şi li se recomandă amniocenteză cu determinarea cantitativă a CMV-ADN din lichidul amniotic; amniocenteza se va efectua după cel puţin 7 săptămâni de la presupusul moment al infecţiei materne şi după săptămâna 21 de sarcină; intervalul de timp menţionat este important deoarece este nevoie de 5-7 săptămâni de la infecţia fetală şi replicarea consecutivă a virusului în rinichi pentru ca o cantitate detectabilă de virus să fie secretată în lichidul amniotic; după diagnosticul infecţiei CMV fetale se vor efectua examene ecografice repetate (la 2-4 săptămâni) cu valoare prognostică6;
– 0.4 ≤ index de aviditate < 0.65 (aviditate moderată, intermediară) – nu exclude posibilitatea unei infecţii recente, dar poate indica o infecţie în antecedente, fără atingerea maturităţii în ceea ce priveşte aviditatea IgG;
– index de aviditate ≥ 0.65 (aviditate înaltă) – exclude posibilitatea ca primoinfecţia să fi fost dobândită la mai puţin de trei luni înainte de recoltarea probei1.
Menţiuni:
Limite şi interferenţe
Bibliografie
