Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea izoenzimelor CK
Creatinkinaza este o enzimă ce se găseşte în concentraţii crescute în citoplasma celulelor de la nivelul miocardului şi muşchilor scheletici şi, în concentraţii mult mai mici, la nivelul creierului7. CK are o structură dimerică şi apare sub 4 forme: izoenzima mitocondrială şi izoenzimele citosolice cu 3 fracţiuni: CK-MM (CK3 – musculară), CK-MB (CK2 – miocardică), CK-BB (CK1 – cerebrală)6. La nivelul muşchilor scheletici întâlnim aproape în exclusivitate CK-MM, în miocard CK-MM şi CK–MB, iar la nivelul creierului, tractului digestiv şi tractului genito-urinar predominat CK-BB. Nivelul normal de creatinkinază este dat aproape în totalitate de CK-MM2.
La determinarea creatinkinazei totale pot apărea reacţii fals pozitive, din cauza prezenţei în ser a unor complexe rezultate în urma reacţiei antigen – anticorp între CK-BB şi IgG şi mai rar CK-MM şi IgA (complex macro-CK de tip I). Această interferenţă se produce deoarece CK nu poate fi diferenţiată de forma macro-CK decât prin electroforeză. Prezenţa acestor complexe ar trebui suspectată atunci când nivelul CK este persistent crescut, cu valori relativ constante, iar pacientul nu prezintă manifestări clinice concordante cu nivelul enzimei.
Complexul macro-CK de tip I este asociat cu o multitudine de afecţiuni: hipotiroidism, boli autoimune, neoplazii, miozite, boli cardiovasculare, putând fi însă întâlnit şi la persoane aparent sănătoase. Este mai frecvent la femei decât la bărbaţi, predominând la persoanele de peste 70 ani în comparaţie cu grupul de vârstă 20-69 ani.
Complexul macro-CK de tip II este de origine mitocondrială şi migrează la catod în apropierea benzii CK-MM. Prezenţa acestui tip de complex este asociată cu afecţiuni severe: neoplazii, boli hepatice, hipoxie tisulară şi este, în general, un indicator de prognostic rezervat6;7.
Determinarea izoenzimelor CK este utilă în diagnosticul afecţiunilor musculare (în asociere cu aldolaza) şi, de asemenea, pentru depistarea macroenzimelor CK7.
Pregătire pacient – à jeun sau postprandial4; înainte de recoltare pacientul nu va face exerciţii fizice4.
Specimen recoltat – sânge venos4.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator4.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare4.
Volum probă – 2 ml ser4.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat4.
Stabilitate probă – serul separat este stabil maxim 72 h la 4-8°C; 2 săptămâni la -20°C4.
Metodă – electroforeză3.
Valori de referinţă:
– CK-MB: < 0,1 µmol/sl
– CK-MM:
Interpretarea rezultatelor
În IMA, creşterea CK-MB începe să devină evidentă la 4-8 ore de la debutul simptomatologiei şi atinge un maximum după 15-24 ore. In primele 72 ore doar la două treimi din pacienţi va mai persista o creştere a CK-MB9. Valori crescute ale CK-MB mai pot fi întâlnite în: miocardite şi cardiomiopatii; intoxicaţia cu monoxid de carbon; insuficienţa circulatorie şi soc; hipertermie malignă sau hipotermie; hipotiroidism; traumatisme musculare şi intervenţii chirurgicale; distrofia musculara Duchenne; polimiozite (asociate cu turn-over crescut); rabdomioliza; febra pătată a munţilor stâncoşi; insuficienţa renală cronică; hemoragie subarahnoidiana; sindrom Reye şi rareori în poliartrita reumatoidă cu titruri crescute de factor reumatoid.
Alergătorii de maraton şi atleţii cu masă musculară crescută pot înregistra valori crescute de CK-MB, în absenţa infarctului miocardic.
CK-MM asigură nivelul normal de creatinkinază totală la indivizii sănătoşi, fiind crescută în afecţiunile ce determină modificări ale nivelului total de creatinkinază.
CK-BB înregistrează valori crescute în: sindromul Reye; unele adenocarcinoame mamare, urinare, pulmonare, uterine, testiculare, colonice şi de prostată; leziuni cerebrale şi intervenţii chirurgicale pe creier; şoc sever; miopatia alcoolică, la nou-născuţi. De asemenea constituie un „marker genetic” în familiile cu pirexie malignă. Trebuie menţionat faptul că folosirea acestui test ca marker tumoral necesită investigaţii ulterioare2;3;5,7.
Limite şi interferenţe
Efortul fizic susţinut, ridicarea de greutăţi, mixedemul, crizele epileptice, traumatismele, injecţiile intramusculare sau travaliul pot determina creşteri ale CK, fără însă a determina şi niveluri ridicate de CK-MB.
Determinarea izoenzimelor CK nu se practică de rutină dacă valorile CK totale sunt scăzute, deşi la vârstnici cu masă musculară redusă o asemenea analiză poate fi de mare ajutor.
● Medicamente
Creşteri: acid aminocaproic, amfotericina B, captopril, carbenoxolona, carteolol, clindamicina, clorpromazina, clofibrat, clonidina, colchicina, ciclopropan, danazol, diclofenac, digoxin, gemfibrozil, haloperidol, inhibitori ai 3-hidroxi 3-metilglutaril CoA reductazei (ex: lovastatin), insulina, izotretinoin, labetalol, lamivudina, levamisol, lidocaina, litiu, D-penicilamina, pindolol, proclorperazina, propranolol, streptokinaza, trimetroprim, zalcitabin.
Scăderi: acid ascorbic, amikacin, aspirina, dantrolen, prednison, calciu, dexametazona, droperitol, fenotiazine, pindolol, sulfametoxazol.
● Interferenţe analitice
Hemoliza poate determina creşteri ale enzimei CK2,3.
Bibliografie
