Informaţii generale
Cromul este un metal tranziţional, al cărui nume provine din cuvântul grecesc “culoare”, deoarece majoritatea compuşilor săi sunt intens coloraţi. Cel mai important minereu de crom este cromitul. Cromul şi sărurile sale anorganice prezintă numeroase aplicaţii industriale: placarea metalelor, producerea de aliaje diverse, materiale refractare, pigmenţi şi conservanţi2.
Cromul în stare trivalentă este cea mai abundentă formă de crom din mediu. Fiziologic, cromul deţine un rol important în metabolismul glucozei2 şi, de asemenea, în sinteza colesterolului1. Scăderea cromului în organism este asociată cu rezistenţa la insulină (hiperinsulinism), risc crescut de insuficienţă cardiacă congestivă, hipercolesterolemie, reducerea fertilităţii1. Deşi cromul trivalent în sine are o biodisponibilitate orală redusă, absorbţia sa intestinală este crescută în prezenţa “factorului de toleranţa la glucoza”, care formează un complex cu Cr3+. Cromul trivalent este considerat a fi relativ netoxic in vivo2.
Fierul inhibă competitiv legarea cromului de transferină, astfel că pacienţii cu hemocromatoză prezintă o retenţie scăzută de crom în organism. S-a formulat ipoteza că deficienţa cromului la nivel celular ar avea un rol în dezvoltarea diabetului la pacienţii cu hemocromatoză4.
Pe de altă parte, cromul hexavalent reprezintă forma cea mai importantă de crom din punct de vedere toxicologic. Spre deosebire de Cr3+, Cr6+ este absorbit cu uşurinţă de majoritatea ţesuturilor, astfel că ingestia accidentală sau intenţionată de Cr6+ determină intoxicaţie acută manifestată prin vărsături şi leziuni gastrointestinale generalizate, cu hemoragii digestive grave ce pot induce stare de şoc hipovolemic. Pacienţii care supravieţuiesc efectelor toxice iniţiale dezvoltă necroză tubulară acută, necroză hepatocelulară şi afectarea ţesuturilor hematoformatoare2.
Expunerea cronică prin inhalarea compuşilor de crom insolubili poate produce pneumoconioză cu alterarea funcţiei pulmonare. Expunerea la săruri anorganice solubile poate precipita apariţia de ulceraţii cutanate, dermatită, perforarea septului nazal şi manifestări respiratorii de hipersensibilizare4.
Efectul carcinogen al cromului asupra tractului respiratorii a fost documentat prin numeroase studii2.
Recomandări pentru determinarea cromului
– cromul în sânge: evaluarea posibilului deficit indus de denutriţie (în special la vârstnici), traumatisme severe şi stres1; monitorizarea pacienţilor care primesc preparate de crom în cursul alimentaţiei parenterale; evaluarea intoleranţei dobândite la glucoză la pacienţii cu alimentaţie parenterală; evaluarea rezistenţei la insulină la pacienţii fără complicaţii septice care sunt alimentaţi parenteral4;
– cromul în urină: monitorizarea expunerii profesionale la crom4 .
Pregătire pacient – pentru monitorizarea expunerii profesionale recoltarea probei de urină se va face fie în cursul lucrului, fie la sfârşitul schimbului la încheierea săptămânii de lucru4.
Specimen recoltat – 1) sânge venos; 2) o probă de urină spontană3;4.
Cauze de respingere a probei – 1) specimen coagulat; 2) specimen ce conţine conservanţi3;4.
Recipient de recoltare – 1) vacutainer special pentru metale ce conţine EDTA sau heparinat de litiu ca anticoagulant; 2) eprubetă pentru urină3;4.
Cantitatea recoltata – 1) cât permite vacuumul; 2) 10 mL3;4.
Prelucrare necesară după recoltare – nu este necesară3.
Stabilitate probă – probele de sânge şi urină se păstrează la temperatura camerei sau la frigider până în momentul lucrului3;4.
Metoda – spectrometrie cu absorbţie atomică (AAS)3.
Valori de referinţă:
Cromul în sânge3: Cromul în urină4:
<0.5 ng/mL. <1.5 ng/mL (μg/L).
Expunere profesională5:
LBT = 10 μg/g creatinină (recoltare în timpul lucrului);
LBT= 30 μg/g creatinină (recoltare la sfârşitul schimbului, la încheierea săptămânii de lucru);
LBT = limita biologică tolerabilă.
Factor de conversie4: ng/mL x 19.2 = nmol/L; nmol/L x 0.052 = μg/L.
Bibliografie:
