Informaţii generale
Factorii reumatoizi sunt un grup heterogen de autoanticorpi îndreptaţi împotriva determinanţilor antigenici ai regiunii Fc a moleculelor de IgG de origine umană sau animală, care formează complexe IgG-anti IgG în ser sau în lichidul sinovial1;2;4. Aceşti autoanticorpi pot aparţine tuturor claselor de imunoglobuline, fiind reprezentaţi de izotipurile Ig M (predominant), IgG şi IgA1.
Factorul reumatoid (FR) se întâlneşte la aproximativ 70-90% dintre pacienţii cu poliartrită reumatoidă, astfel că un rezultat negativ nu exclude diagnosticul; poate precede apariţia manifestărilor clinice cu mai mulţi ani, dar poate fi şi absent în momentul debutului, pozitivându-se în primii doi ani de boală5. Sinoviala constituie sursa principală de FR6. In prezenţa FR riscul de apariţie a artritei reumatoide la pacienţii sănătoşi este de 5-40 ori mai mare decât la persoanele seronegative5.
Poliartrita reumatoidă este una din cele mai comune afecţiuni reumatice inflamatorii, caracterizată prin episoade acute inflamatorii, distrucţii cu deformări articulare şi impotenţă funcţională progresivă. Diagnosticul este bazat pe criteriile ACR (American College of Rheumatology), în care detecţia factorului reumatoid este unul din criteriile de laborator. Pacienţii seropozitivi au un risc mai mare decât cei seronegativi de a dezvolta artrită erozivă cu impotenţă funcţională articulară şi manifestări extraarticulare cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonară de boală, vasculită, sindrom Felty (neutropenie şi splenomegalie asociate cu artrită reumatoidă), polineuropatie, serozite şi sindrom Sjögren secundar2;4;5.
Metodele de determinare prin latex aglutinare şi nefelometrie detectează predominant factorul reumatoid de tip Ig M. Metoda ELISA (enzyme-linked.imunosorbent assay) permite diferenţierea între izotipurile de factori reumatoizi IgM, IgA, IgG; este o tehnică precisă, cantitativă şi reproductibilă de depistare a FR, limitand astfel proporţia de artrite seronegative. Obţinerea unei valori crescute pentru un singur izotip FR poate să nu constituie întotdeauna un factor de risc pentru dezvoltarea unei artrite reumatoide (în general se asociază două izotipuri)6.
● FR tip IgM rămâne unul din parametri esenţiali pentru evaluarea pacienţilor, pe baza căruia formele de artrită reumatoidă sunt clasificate în seropozitive şi seronegative; de asemenea sunt identificaţi acei pacienţi care vor dezvolta mai rapid o formă de boală erozivă, cu sau fără manifestări extraarticulare1.
● FR tip IgA este un marker pentru poliartrita precoce şi este responsabil pentru progresia radiologică rapidă a bolii şi pentru dezvoltarea manifestărilor extraarticulare. Detecţia simultană a două izotipuri pozitive IgA şi IgM creşte specificitatea diagnosticului1;3.
Determinarea FR în lichidul sinovial poate fi efectuată utilizând metodele descrise anterior, dar datorită vascozităţii sale crescute determinată de acidul hialuronic este recomandat pretratamentul probei cu hialuronidază. La pacienţii cu artrită reumatoidă rezultatele determinării FR în lichidul sinovial sunt, în cele mai multe cazuri, similare cu nivelurile din ser5.
Aproximativ 10% dintre pacienţii cu artrită reumatoidă rămân seronegativi, chiar dacă au fost determinate toate izotipurile FR2;5. Unii factori reumatoizi se pot comporta ca proteine care precipita la frig (crioglobuline)4.
În lupusul eritematos sistemic (LES) prevalenţa FR este de 50%; a fost descrisă o corelaţie semnificativă între prezenţa FR din clasa IgG şi lipsa afectării rinichiului, în timp ce o corelaţie moderată a fost observată între prezenţa FR din clasele IgM şi IgA şi manifestările renale (FR din clasa IgG activează mai puţin complementul decât FR din clasa IgM)7.
Deşi numele o sugerează, FR nu este patognomonic pentru poliartrita reumatoidă şi nici măcar strict pentru afecţiunile reumatologice. Aproximativ 5% din populaţia sănătoasă poate prezenta seropozitivitate pentru FR, iar acest procent creşte odată cu înaintarea în vârstă6.
Recomandări pentru determinarea FR IgM, IgA – utilitate în diagnosticul diferenţial al diverselor tipuri de artrite şi în stabilirea prognosticului acestora4.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)3.
Specimen recoltat – sânge venos3.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator3.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare3.
Volum probă – minim 1 mL ser3.
Cauze de respingere a probei
Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8ºC şi timp îndelungat la -20ºC. Nu decongelaţi/recongelaţi3.
Metodă – ELISA3.
Valori de referinţă
Limite şi interferenţe
Bibliografie
