Lanțuri ușoare libere tip kappa în ser

Informaţii generale

Gamapatiile monoclonale, a căror cauză reală nu este cunoscută, includ mai multe afecţiuni ce se caracterizează prin proliferare aparent necontrolată a celulelor implicate în producerea de anticorpi asociată cu sinteza şi secreţia de către aceste celule a unei gamaglobuline omogene structural şi/sau a subunităţilor polipeptidice componente. Gamapatiile monoclonale cuprind: mielom multiplu (MM), mielom multiplu cu lanţuri uşoare (LCMM), macroglobulinemia Waldenstrom (WM), mielom nonsecretant (NSMM), mielom multiplu cu evoluţie lentă (SMM), gamapatie monoclonală cu semnificaţie nedeterminată (MGUS), amiloidoza primară sistemică (AL) şi boala depozitelor de lanţuri uşoare (LCDD).

Imunoglobulinele monoclonale secretate de aceste celule servesc ca marker de proliferare clonală, iar cuantificarea lor poate fi folosită pentru monitorizarea bolii^2;3;5:6.

Moleculele de imunoglobuline sunt formate din două lanţuri grele identice (α, δ, ε, γ sau μ), care definesc clasa de anticorpi, şi două lanţuri uşoare identice (κ sau λ). Fiecare lanţ uşor este legat covalent de un lanţ greu, iar cele două lanţuri grele sunt legate covalent între ele la nivelul regiunii „balama”.

La persoanele sănătoase, majoritatea lanţurilor uşoare din ser există sub forma legată. Cu toate acestea, un nivel plasmatic redus de lanţuri uşoare libere poate fi detectat în serul persoanelor normale din cauza supraproducţiei şi secreţiei de lanţuri uşoare de la nivelul plasmocitelor. În ser, lanţul uşor liber kappa există în principal ca monomer (greutate moleculară de 22.5 kDa), iar lanţul uşor liber lambda ca dimer legat covalent, cu o greutate moleculară de aproximativ 45 kDa. Acest lucru va conduce la o rată de filtrare glomerulară diferenţiată pentru formele libere k şi λ şi poate explica valoarea raportului κ:λ de 0.625 în ser în comparaţie cu raportul formelor legate care este de 2.0^2;3;5:6.

Lanţurile uşoare sunt, de obicei, filtrate la nivelul glomerulilor renali şi apoi reabsorbite în tubii proximali, astfel încât concentraţia urinară este foarte mică sau nedetectabilă. Producţia unor cantităţi mari de lanţuri uşoare monoclonale poate depăşi însă capacitatea de reabsorbţie a rinichilor şi acestea pot fi cuantificate cu uşurinţă în urină. Evidenţierea lanţurilor uşoare monoclonale urinare (proteinurie Bence Jones) a fost folosită ca marker de diagnostic pentru mielomul multiplu încă din 1847, când a fost descris de Dr. H. Bence Jones.

Detectarea gamapatiilor monoclonale sau a discraziilor plasmocitelor implică, de obicei, electroforeza proteinelor serice şi imunoelectroforeza atât în ser cât şi în urină. Cu toate acestea, bolile monoclonale cu lanţuri uşoare (LCMM, AL, LCDD) şi NSMM nu au de cele mai multe ori proteine serice monoclonale în concentraţie suficient de mare pentru a fi detectate şi cuantificate de electroforeză. De aceea, recent a fost descrisă o metodă nefelometrică specifică pentru lanţurile uşoare libere, care nu identifică şi formele legate de lanţurile grele. Acest test este mai sensibil decât electroforeza pentru detectarea lanţurilor uşoare libere monoclonale. La unii pacienţi cu NSMM, AL sau LCDD testul oferă o identificare pozitivă a unui lanţ uşor monoclonal în ser atunci când IF este negativă. În plus, cuantificarea lanţurilor uşoare libere a fost corelată cu activitatea bolii la pacienţii cu NSMM şi AL^4;5.

Studii recente au demonstrat că determinarea în ser a lanţurilor uşoare libere oferă un management mai bun al pacienţilor în comparaţie cu alte teste, astfel:

• prezintă o sensibilitate superioară în diagnosticul gamopatiilor monoclonale, în special al bolilor cu lanţuri uşoare monoclonale (amiloidoza primară, LCCD);
• oferă o evaluare a riscului de progresie a MGUS către MM; împreună cu tipul şi mărimea proteinei monoclonale M permite stratificarea pacienţilor în funcţie de riscul scăzut sau crescut; pacienţii cu un raport k:λ anormal prezinta un risc de progresie catre mielom de 2.5 ori mai mare;
• permite monitorizarea evoluţiei bolii la pacienţii al căror component monoclonal nu poate fi măsurat electroforetic reducând astfel numărul procedurilor invazive (biopsii seriate de măduvă osoasă);
• prezintă sensibilitate superioară în comparaţie cu testele urinare⁵.

Recomandări pentru determinarea lanţurilor uşoare libere de tip kappa şi lambda – evaluarea gamapatiilor monoclonale; monitorizarea pacienţilor cu boli ale lanţurilor uşoare^2;6.

Pregătire pacient – à jeune (pe nemâncate) sau postprandial¹.

Specimen recoltat – sânge venos¹.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator¹.

Volum probă – 2 mL ser².

Cauze de respingere a probei – ser hemolizat, lipemic¹.

Stabilitatea probei – serul separat este stabil  maxim 4 zile la temperatura camerei şi 2 săptămâni la 2-8°C¹.

Metodă – nefelometrică¹.

Valori de referinţă: 

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute ale nivelului de lanţuri uşoare de tip κ sau λ, cu raport k:λ normal pot fi din cauzate de:

• insuficienţa renală;
• supraproducţie de lanţuri uşoare policlonale în condiţii inflamatorii;
• gamapatii de diferite tipuri.

Un nivel ridicat de lanţuri uşoare libere policlonale se întâlneşte în bolile autoimune, cum ar fi lupusul eritematos sistemic².

Limite şi interferenţe

Bibliografie