Informaţii generale
Oxalatul constituie produsul final de metabolism al glioxalatului şi gliceratului. Organismul uman nu deţine enzime capabile să degradeze oxalatul; în consecinţă acesta trebuie eliminat prin rinichi. La nivel tubular oxalatul se combină cu calciul determinând formarea calculilor de oxalat de calciu, iar concentraţiile crescute de oxalat pot fi toxice pentru celulele renale.
Hiperoxaluria poate fi:
Hiperoxaluria apare în cazul consumului crescut de proteine animale, purine, gelatină, căpşuni, rubarbă, fasole, sfeclă, spanac, roşii, ciocolată, cacao şi ceai. Hiperoxaluria este descrisă şi în deficitul de piridoxină.
Oxalatul urinar provine din metabolismul glicinei şi al acidului ascorbic mai mult decât din aportul alimentar. Excreţia de oxalat este crescută la vegetarieni, deşi aceste persoane prezintă un consum scăzut de proteine animale5.
Vitamina C determină creşterea excreţiei de oxalat şi poate reprezenta un factor de risc pentru nefrolitiaza cu oxalat de calciu la persoanele ce consumă “megadoze” de vitamina C. Dacă se dovedeşte că utilizarea vitaminei C favorizează excreţia crescută a oxalatului urinar şi formarea calculilor, această terapie trebuie oprită. În cazul în care excreţia oxalatului tinde să se normalizeze după oprirea administrării de vitamina C, atunci terapia adiţională de prevenire a litiazei nu mai este necesară4.
Hiperoxaluria poate apărea şi ca efect al absorbţiei intestinale crescute, asociată cu ingestia scăzută a calciului sau cu legarea crescută a calciului enteric de către grăsimile neabsorbite din malabsorbţia lipidelor.
Excreţia urinară crescută de acid uric apare frecvent la persoanele care prezintă nefrolitiază oxalică. Nefrolitiaza calcică la pacienţii cu hiperuricozurie apare datorită favorizării cristalizării oxalatului de calciu de către urat7.
Concentraţia oxalatului urinar apare crescută la foarte mulţi copii prematuri subponderali care au primit soluţii parenterale de aminoacizi1.
Există 2 tipuri de hiperoxalurie primară datorate unor defecte genetice rare care determină creşterea producţiei endogene de oxalat. Acestea se caracterizează printr-un nivel urinar ridicat de oxalat şi prin nefrolitiaza oxalică recurentă. In tipul I este implicat un deficit în metabolismul glioxalatului, care determină în primul rând creşterea sintezei de oxalat şi excreţia urinară excesivă de acid glioxalic şi glicolic. Tipul II este rar şi se caracterizează prin excreţia urinară crescută de acid oxalic şi acid L-gliceric, cu excreţie normală de acid glicolic.
Oxaluria apare şi în intoxicaţia cu etilenglicol. Excreţia de acid oxalic este crescută de methoxiflurane. Calciul seric şi excreţia urinară de calciu trebuie de asemenea determinate în cazul prezenţei litiazei renale cu oxalat de calciu4.
Recomandări pentru determinarea oxalatului urinar
Pregătire pacient – trebuie evitat tratamentul cu vitamina C sau suplimentul alimentar de vitamina C din ouă, citrice, broccoli, roşii, ardei, cartofi cu 48 de ore înainte de recoltare3;4.
Specimen recoltat – urina din 24 ore: la ora 7 dimineaţa pacientul urinează şi nu reţine această urină; apoi colectează într-un vas curat de 2-3 litri toate emisiunile de urină până la ora 7 dimineaţa în ziua următoare, inclusiv; omogenizează (prin agitare) urina recoltată; măsoară întreaga cantitate; reţine aproximativ 20 ml, în pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină; proba se ţine la 2-8°C în timpul colectării şi ulterior, până se lucrează efectiv3.
Recipient de recoltare – vas de 2-3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină, pe care se notează cantitatea totală de urină din 24 ore3.
Volum optim probă – 10 mL3.
Cauze de respingere a probei – recipient de urină menţinut la temperatura camerei3.
Prelucrare necesară după recoltare – este de preferat să se lucreze imediat; dacă acest lucru nu este posibil, proba se congelează la -20°C, după ce în prealabil se adaugă acid clorhidric concentrat până se ajunge la un pH <3.
Stabilitate probă – urina congelata la -20°C este stabilă timp de 2 saptamani3.
Metodă – cromatografie de lichide cuplată cu spectrometrie de masă (LC-MS/MS)3.
Valori de referinţă – < 44 mg/24h3.
Nu sunt disponibile valori de referință pentru urina spontană.
Interpretarea rezultatelor
Un nivel ridicat al oxalatului urinar creşte riscul de formare de calculi renali şi sugerează:
Limite şi interferenţe
O ingestie crescută de vitamina C (> 2g/zi) poate determina rezultate fals crescute ale excreţiei urinare de oxalat6.
Bibliografie
