Informaţii generale
Peptidul C (connecting peptide – formula moleculară C112H179N35O46) este alcătuit dintr-un lanţ de 31 aminoacizi cu o greutate moleculară de aproximativ 3021 daltoni şi reprezintă porţiunea mijlocie a moleculei de proinsulină1. În procesul de biosinteză a insulinei, peptidul C rezultă din clivajul proteolitic al moleculei precursoare proinsulina şi este stocat în granulele secretorii ale complexului Golgi din celulele beta ale pancreasului.
Insulina şi peptidul C sunt secretaţi în cantităţi equimolare şi intră în circulaţie prin vena portă3;4. In ficat cel puţin 50% din insulină se leagă de receptori şi iniţiază acţiunile specifice hepatice şi apoi este degradată5. Moleculele de insulină ce trec pasajul hepatic ajung în marea circulaţie unde se leagă de receptorii periferici ai insulinei. Spre deosebire de insulină, peptidul C nu suferă degradare hepatică, nici periferică, dar este îndepărtat de către rinichi, cu o fracţiune excretată nemodificată în urină. De aceea peptidul C are un timp de înjumătăţire mai lung decat insulina (30-35 minute faţă de 5-10 minute) şi raportul molar dintre insulina circulantă şi peptidul C circulant este <1. De asemenea nivelurile sale sunt mai puţin fluctuante decât cele ale insulinei.
Până nu demult, peptidul C era privit doar ca parametru de laborator, dar studii recente au demonstrat că are propriul său profil de activitate, mai ales asupra celulelor endoteliale şi a sintezei de oxid nitric (NO), important pentru microcirculaţia normală4.
Recomandări pentru determinarea peptidului C
Pregătire pacient –à jeun (pe nemâncate – minim 7 ore)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare –se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C1.
Volum probă – minim 0.5 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat1.
Stabilitate probă –serul separat este stabil 24 ore la 2-8°C; 1 lună la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi1.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin chemiluminiscenţă (CLIA)1.
Valori de referinţă – 0.81-3.85 ng/mL
Factori de conversie ng/mLx 0.33333=nmol/L ; nmol/Lx 3.0=ng/mL1.
Limita de detecţie – 0.05 ng/mL1.
Interpretarea rezultatelor
Pacienţii cu neoplasme secretoare de insulină au niveluri ridicate de insulină endogenă şi peptid C; din contră, pacienţii cu hipoglicemie factitia au niveluri scăzute de peptid C în prezenţa nivelului crescut de insulină serică (exogenă).
În cazul unei toleranţe scăzute la glucoză, o creştere a peptidului C în timpul testului de toleranţă la glucoză orientează spre insulinorezistenţă.
Diferenţierea între diabetul de tip I şi de tip II se face prin determinarea simultană a glucozei şi peptidului C la testul oral de toleranţă la glucoză. Concentraţiile de peptid C sunt scăzute la tipul I şi normale/crescute la tipul II. Importanţa este diferenţierea dintre diabetul de tip I latent sau tardiv autoimun (LADA), care prezintă concentraţii scăzute de autoanticorpi specifici, de diabetul de tip II1;2;4.
Limite şi interferenţe
• Interferenţe analitice
Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:
Bibliografie
