Profil miozita – Blot

Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea profilului miozită

Miopatiile inflamatorii idiopatice reprezintă un  grup de afecţiuni caracterizate prin slăbiciunea musculaturii proximale a membrelor, atrofie musculară, semne biochimice şi electromiografice de leziune musculară, anomalii histologice, modificări cutanate caracteristice. Apar cu o incidenţă de 0,1-1/100 000 locuitori/an şi sunt mai frecvente la femei. Din acest grup fac parte: polimiozita, dermatomiozita, miozita cu corpi de incluziune, miozita asociată cu neoplazie (sindrom paraneoplazic) şi miozita asociată cu alte boli ale ţesutului conjunctiv^6;7.

Ca şi în cazul sclerozei sistemice, autoanticorpii specifici joacă un rol major în diagnosticul şi clasificarea diferitelor variante ale acestor afecţiuni (incluzând şi sindroamele overlap), cu atât mai mult cu cat prevalenţa anticorpilor antinucleari este marcat scăzută (40-60%) comparativ cu lupusul eritematos sistemic. Aceşti autoanticorpi recunosc ţinte antigenice multiple: tipuri de ARN de transfer (ARNt), aminoacil-t-ARN-sintetaze, componente ale particulei de recunoaştere a semnalului (“signal recognition particle”, SRP), factori translaţionali, componente ale complexului de remodelare a nucleozomului, însă cei mai importanţi sunt cei direcţionaţi împotriva aminoacil-t-ARN-sintetazelor (familie de enzime care se găseşte în toate celulele nucleate şi care are rolul de a ataşa un anumit aminoacid de ARNt-ul propriu). Prezenţa autoanticorpilor se asociază cu anumite subseturi de boală, având valoare predictivă pentru diferite manifestări clinice şi pentru prognosticul bolii^1;2;6;7.

Anticorpii anti-Jo-1 sunt îndreptaţi împotriva enzimei histidil-t-ARN sintetaza. In vitro aceşti autoanticorpi se leagă de epitopii conformaţionali ai enzimei şi îi inhibă activitatea catalitică. Antigenul este sub formă dimerică şi este localizat  în citoplasmă; masa moleculară a subunităţilor este 50 kDa. Prevalenţa anticorpilor anti-Jo-1 în polimiozită şi dermatomiozită este de 20-40%; autoanticorpii pot fi detectaţi precoce, uneori precedând debutul simptomelor. La copii anticorpii anti-Jo-1 sunt extrem de rari. Pacienţii cu anticorpi anti-Jo-1 prezintă o triadă tipică de simptome: polimiozita (>90%), polisinovita (artralgii, artrita deformantă noneroziva, tenosinovita în 50% din cazuri), alveolita fibrozantă sau fibroza pulmonară (60%). Se mai pot adăuga: fenomen Raynaud (40%), febră (20%), “mâna mecanicului” (30%). Acest tablou este cunoscut sub numele de sindrom anti-sintetaza. Mai mult de 90% din pacienţii caucazieni cu anti-Jo-1 prezintă alela HLA DR3^1;4;6;7.

Deşi anticorpii direcţionaţi asupra altor aminoacil-t-ARN-sintetaze: anti-PL-7 (anti-treonil-t-ARN-sinteza), anti-PL-12 (anti-alanil-t-ARN-sintetaza), anti-EJ (anti-glicil-t-ARN-sintetaza) şi anti-OJ (anti-leucil-t-ARN-sintetaza) sunt mult mai puţin frecvenţi decât anti-Jo-1, aceştia sunt asociaţi cu aceleaşi manifestări clinice compatibile cu sindromul anti-sintetaza⁶. De obicei un pacient prezintă un singur tip de anticorpi anti-sintetaza, dar au fost descrise şi cazuri în care au fost depistaţi toţi cei 5 autoanticorpi. Sindromul anti-sintetază răspunde moderat la terapia cortizonică. Deoarece toate sintetazele se găsesc în citoplasmă (sediul sintezei proteice), autoanticorpii determină un aspect fin citoplasmatic în imunofluorescenţa indirectă ce foloseşte ca substrat celulele Hep-2¹.

Anti-PL-7 apar cu o prevalenţă de 3-6% la pacienţi cu miozită, mai ales în sindroame overlap (LES, scleroza sistemică, fibroza pulmonară interstiţială).

Anti-PL12 sunt detectaţi cu o prevalenţă de 3% la pacienţi cu miozită.

Anti-EJ si anti-OJ apar în polimiozită, dar şi în sindroame overlap³.

Anticorpii anti-Mi-2 sunt îndreptaţi împotriva helicazei nucleare (complex proteic nuclear implicat în reglarea transcripţiei); apar la 15-30% dintre pacienţii cu dermatomiozită  (având specificitate mare pentru această afecţiune) şi rar la pacienţi cu polimiozită. Cei mai mulţi dintre pacienţii cu anticorpi anti-Mi-2 sunt purtători ai alelei HLA DR7. Forma de boală este benignă, cu răspuns bun la terapia cortizonică^6;7.

Anticorpii anti-Ku sunt îndreptaţi împotriva unui antigen proteic nucleolar de tip heterodimer, compus din două subunităţi cu masă moleculară de 70 şi respectiv 80 kDa, component al unui complex enzimatic al proteinkinazei dependente de ADN. Acest complex deţine un rol important în procese celulare legate de translaţie, repararea ADN-ului şi rearanjarea genelor implicate în sinteza imunoglobulinelor, precum şi a receptorilor celulelor T. Anticorpii anti-Ku sunt întâlniţi într-un spectru larg de boli ale ţesutului conjunctiv, în special sindroame overlap sclerodermie-miozită, dar şi LES (3-10%). Aspectul în imunofluorescenţa indirectă este de tip granular (patat); de asemenea a fost descrisă o asociere cu alela HLA DQw1. Prevalenţa anticorpilor anti-Ku în afecţiunile autoimune este variabilă, originea etnică fiind un element important. Spre exemplu, în America de Nord şi Europa au fost descrise cazuri de LES asociaţi cu anticorpi anti-Ku, dar nu şi în Japonia. Sindromul Sjögren primar, ca şi hipertensiunea pulmonară primitivă constituie alte condiţii clinice frecvent asociate cu anti-Ku.

Anticorpii anti PM-Scl sunt îndreptaţi împotriva complexului nucleolar compus din 11-16 polipeptide, a căror funcţie nu a fost încă determinată⁶. Anticorpii sunt detectaţi în peste 90% din cazurile de sindrom overlap  sclerodermie-polimiozită (sclerodermatomiozită), dar numai la ~8% din toate cazurile de miozită şi ~3% din toate cazurile de sclerodermie⁵. Prognosticul este relativ favorabil la acest grup de pacienţi. Se asociază cu HLA DR3 şi anticorpi anti-nucleari cu aspect nucleolar omogen în imunofluorescenţă^2;6. In laborator se detectează separat cei doi autoanticorpi principali: anti PM-Scl100 şi anti PM-Scl75³.

Anti-SRP (“signal recognition particle”) reacţionează cu un component de 54 kDa al complexului SRP care are rolul de a media transportul de proteine nou sintetizate spre reticulul endoplasmatic. Au fost descrişi la pacienţi cu polimiozită şi dermatomiozită (până la 4% din cazuri), în special la femei de rasă neagră. Anti-SRP sunt markeri pentru miopatia necrozantă caracterizată prin slăbiciune acută severă proximală şi simetrică a musculaturii scheletice asociată cu durere musculară; este afectată şi musculatura cardiacă. Boala se asociază cu rată de mortalitate crescută şi răspuns slab la terapia cortizonică^6;7.

Anti-Ro52 sunt îndreptaţi împotriva unui antigen de 52kDa şi au fost descrişi ca autoanticorpi nespecifici asociaţi cu boli reumatice şi non-reumatice. Sunt prezenţi într-un procent de 100% la mamele feţilor sau nou-născuţilor cu bloc atrio-ventricular congenital sau lupus neonatal⁶. Un anumit procent de pacienţi cu polimiozită/dermatomiozită prezintă Anti-Ro52 în asociere cu anticorpii anti-aminoacil-t-ARN-sintetază (în special anti-Jo-1)^1;2.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)^3.

Specimen recoltat – sânge venos³.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator³.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare³.

Volum probă – minim 1 mL ser³.

Cauze de respingere a probei

Stabilitate probă – serul separat este stabil 14 zile la 2-8ºC şi timp îndelungat la -20ºC. Nu decongelaţi/recongelaţi³.

Metodă – imunoblot. Antigenele utilizate sunt native (Jo-1)  şi recombinate.

Strip-urile sunt alcătuite din cip-uri membranare fixate cu diverse antigene purificate: Mi-2, Ku, PM-Scl 100, PM-Scl 75, Jo-1, SRP, PL-7, PL-12, EJ, OJ, Ro-52.

Într-o primă etapă strip-ul încărcat cu antigenele purificate este incubat împreună cu serul diluat al pacientului. Dacă în ser sunt prezenţi anticorpi specifici aceştia se vor lega de antigenele corespunzătoare de pe strip. După o etapă de spălare, strip-ul este incubat cu un conjugat anti-IgG uman marcat cu fosfatază alcalină. Conjugatul se va ataşa la porţiunea IgG a complexului antigen-anticorp. După îndepărtarea prin spălare a conjugatului nelegat se adaugă soluţia de colorare (substratul enzimei) – un sistem de detecţie enzimatică colorimetrică. Dacă este prezent conjugatul legat reacţia enzimatică va genera un produs colorat albastru-inchis la nivelul benzilor ocupate de anticorpi specifici. Astfel, benzile vizualizate la nivelul stripului sunt rezultatul legării  anticorpilor specifici de antigenele individuale de la nivelul strip-ului.

Pe fiecare strip  există o bandă de control intern. Apariţia unei reacţii de culoare intense la acest nivel certifică faptul că toate etapele testului imunoblot au fost executate corect³.

Interpretarea definitivă a rezultatelor testului se face cu ajutorul unui software (după scanarea strip-urilor) care în funcţie de intensitatea semnalului, acordă un punctaj pentru fiecare bandă a strip-ului, astfel:

Valori de referinţă

Interpretarea rezultatelor

Identificarea anticorpilor anti-aminoacil-tARN-sintetaze se asociază puternic cu sindromul anti-sintetaza. Asocierea miozitei cu autoanticorpi anti-SRP defineşte o formă severă de polimiozită cu manifestări cardiovasculare şi rata crescută a mortalităţii. Prezenţa anticorpilor anti-Mi-2 defineşte dermatomiozita clasică cu rash cutanat, eritem periunghial şi răspuns bun la terapia cortizonică. Anticorpii menţionati reprezintă autoanticorpi specifici miozitei⁷.

Două studii clinice recente au furnizat următoarele date privind prevalenţa şi specificitatea autoanticorpilor depistaţi prin tehnica imunoblot la pacienţi cu miozită³:

Bibliografie