Informaţii generale
O indicaţie importantă a LTT este evaluarea imunocompetenţei limfocitare antiinfecţioase la persoane cu suspiciune clinică de imunodeficienţe congenitale sau dobândite care afectează imunitatea mediată celular.
Printre imunodeficienţele congenitale se numără imunodeficienţa severă combinată, imunodeficienţa comună variabilă, imunodeficienţa X-linkată cu hiper IgM, disgenezia reticulară, sindrom DiGeorge, sindrom Nezelof, sindrom Wiskott-Aldrich, ataxie-telangiectazie, candidiaza muco-cutanată cronică.
Deficitele imune celulare dobândite ale sistemului imunitar apar uneori spontan sau sunt consecinţa marilor intervenţii chirurgicale şi chimio/radioterapiei în cadrul tratamentului bolilor maligne. Deficitele funcţiei imune pot conduce la diverse afecţiuni. Simptomele clinice cardinale sunt: rezistenţa scăzută la infecţii a mucoaselor căilor respiratorii superioare şi a intestinului, o convalescenţă prelungită după infecţii acute (mai ales la vârstnici), ca şi tulburări ale vindecării plăgilor. Acţiunea conjugată a hormonilor, sistemului nervos şi a celui imunitar contribuie la complexitatea apărării imune faţă de agenţi patogeni şi celule tumorale.
Printre cauzele frecvente ale funcţiei imune deficitare se numără carenţele alimentare, stresul cronic, bolile alergice (mai ales reacţiile de tip imediat) şi unele infecţii cronice (de exemplu: HIV, CMV, EBV)2.
Un istoric clinic de infecţii oportuniste şi un număr absolut de limfocite scăzut în hemoleucogramă ar trebui să conducă imediat la investigarea funcţiei limfocitelor T. In special candidiaza mucocutanată cronică constituie un indicator pentru o funcţie alterată a celulelor T, fiind caracterizată prin extinderea infecţiei candidozice de la membranele mucoase la tegumente şi afectarea unghiilor cu inflamaţie granulomatoasă.
Informaţii utile privind capacitatea funcţională a limfocitelor T poate fi obtinuţă prin evaluarea răspunsurilor proliferative in vitro ale acestor celule la diferiţi stimuli – testul de transformare limfoblastică (LTT). Mitogenii, antigenele şi aloantigenele sunt stimuli care determină proliferarea limfocitelor T. Mitogenii sunt reprezentaţi, de obicei, de extracte de plante (fitohemaglutinina – PHA, poke weed mitogen – PWM, concanavalin A – Con A) lipsite de specificitate, care stimulează policlonal atât limfocitele CD4+ cât şi cele CD8+. Aloantigenele de pe celulele unui donator străin stimulează, de asemenea, nespecific celulele CD4+ şi CD8+. Chiar pacienţii cu o funcţie semnificativ alterată a limfocitelor T pot prezenta încă răspunsuri proliferative la aceşti stimului, indicând doar prezenţa celulelor T şi nu capacitatea acestora de a distruge agenţii infecţiosi. Din acest motiv este necesar să fie studiate şi răspunsurile proliferative la antigene specifice care reprezintă un indicator al abilităţii gazdei de a rezista la infecţie1.
Până acum era foarte greu să se cuantifice afectarea funcţiei imune, de aici dificultatea de a lua măsuri terapeutice de stimulare imună şi de a controla eficacitatea acestora. La fel de dificil era de a conduce în mod corect o terapie imunosupresivă, astfel încât să se atingă gradul dorit de imunosupresie fără a creşte riscul infecţios şi tumoral al acestor pacienţi. Testele cutanate nu puteau fi cuantificate şi nu mai sunt disponibile. Cu LTT s-a dezvoltat o metodă care permite măsurători cantitative ale capacităţii funcţionale a celulelor imune din sânge. Testul se bazează pe principiul stimulării limfocitelor cu ajutorul unor antigene reprezentate de componente prelucrate ale agentilor patogeni sau vaccinuri (antigene de memorie) care la persoanele imunocompetente provoacă o reactivitate imună puternică. Aceste antigene provin de la Candida albicans, toxoidul tetanic, mycobaterii (PPD), virusul gripal, virusul varicelo-zosterian, citomegalovirus. Controlul mitogen este reprezentat de PWM. Testul a fost îmbunătăţit prin adăugarea de alfa-interferon, glutamină şi ser autolog care cresc stimularea antigen-specifică1;2.
Antigenele sunt prelucrate de către monocite şi celulele dendritice şi prezentate limfocitelor T-helper. Acestea sunt activate în corelaţie cu funcţia imună actuală şi stimulate să se dividă; sinteza obligatorie de acizi nucleici este determinată cantitativ în beta-counter. O activare puternică în LTT este posibilă atunci când funcţia imună este intactă şi eventual în cazurile în care s-a ajuns la o funcţie îmbunătăţită prin terapie imunostimulatoare.
Competenţa imună este evaluată cantitativ cu ajutorul indexului funcţional mediu (rezultat ca o medie a valorilor indexului de stimulare SI pentru fiecare antigen de memorie)2;3.
Recomandări pentru determinarea LTT – funcţie imună
LTT permite, mai ales împreună cu determinarea cantitativă a celulelor imunocompetente din sânge, o analiză cuprinzătoare a competenţei imune a pacientului. De aici provin indicii importante pentru conducerea terapiei imunomodulatoare. Se poate dovedi eficienţa, respectiv lipsa acesteia, ceea ce face posibilă corectarea terapiei2.
Specimen recoltat – sânge venos2
Recipient de recoltare – vacutainer cu heparinat de litiu; vacutainer fără anticoagulant cu gel activator2
Volum probă – 20 mL sânge heparinat şi 5 mL ser2
Stabilitate probă – sângele trebuie să ajungă în maxim 24 ore la laboratorul la care se efectuează testul şi în această perioadă se păstrează la temperatura camerei. Este contraindicată refrigerarea probei2
Cauze de respingere a probei – specimene care au depăşit intervalul de stabilitate, probe refrigerate sau congelate2
Metoda – încorporarea unui nucleozid radioactiv (timidina) în ADN-ul celular2.
Valori de referinţă şi interpretarea rezultatelor
Limite şi interferenţe
Bibliografie
