Informații generale
Virusul herpetic uman tip 7 – Human herpesvirus 7 (HHV-7) – a fost izolat în 1990 de către Frenkel și colaboratorii in limfocitele CD4 ale unui adult sănătos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentând omologie cu HHV-6 în proporție de 20–75%.
Având în vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populație prezintă anticorpi anti-HHV-7 în ser. Infecția cu HHV-7 apare mai târziu decât cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectați în primul an de viață, procentul atingând 53% până la vârsta de 2 ani. Mulți copii dezvoltă boala între 2 și 5 ani, transmisia virusului realizându-se, în general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.
HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare, precum și celulele din plămâni și tegument. De asemenea virusul a fost detectat în laptele matern. HHV-7 rămâne cantonat în concentrații crescute în salivă, atât la adulți, cât și la copii, pe toata durata vieții. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.
Infecția primară poate fi asimptomatică sau se caracterizează prin apariția febrei (400C), convulsiilor febrile, mai rar a vomei, diareei și a manifestărilor de tract respirator superior.
HHV-7 este implicat de asemenea și în apariția exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6), deși majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boala SNC decât HHV-6.
HHV-7 poate determina encefalită, atât la persoanele imunocompetente, cât și la cei imunosupresați. Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizați în Marea Britanie cu encefalită sau febră și convulsii au fost diagnosticați ca având infecție acută cu HHV-7.
Ca și în cazul HHV-6 un instrument util în diagnosticul infecției HHV-7 la copii il constituie testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii și în perioada de convalescență) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG1.
Recomandări pentru determinarea HHV-7: Anticorpi IgM, IgG – utilitate în diagnosticul infecțiilor primare cu HHV-71;2.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial2.
Specimen recoltat – sânge venos2.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.
Volum probă – minim 2 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian2.
Stabilitate probă – 2 săptămâni la 2-8°C; timp îndelungat la –20°C; evitați decongelarea/recongelarea repetată3.
Metodă – imunofluorescența indirectă IFA2.
Valori de referință
Bibliografie
